|
There are no translations available.
Aeroclubul României este o instituţie publică finanţată de la bugetul de stat, care se ocupă de pregătirea şi perfecţionarea teoretică şi practică de zbor, precum şi de paraşutare, cu aeronave civile uşoare, de şcoală şi de sport, pentru personalul aeronautic propriu şi pentru sportivii săi legitimaţi.
Istoric
În anul 1920, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu este fondat Aeroclubul Regal al României (ARR), care din 13 aprilie 1923 devine persoană juridică. Vicepreşedinte executiv este ales G.V. Bibescu, iar secretar general comandorul aviator Andrei Popovici. ARR se afiliază la Federaţia Aeronautică Internaţională (FAI), candidatura acestuia fiind votata în unanimitate la Conferinţa FAI din 8-12 august 1923 de la Göteborg. În anul 1936 ARR se transforma în Federaţia Aeronautica Regală a României (FARR), care, în 10 septembrie 1940 devine Federaţia Aeronautica Româna (FAR), care a activat până în 28 ianuarie 1941. În octombrie 1942 atribuţiile acesteia au fost preluate de Tineretul Aeronautic Român până în februarie 1945 când organizaţiile aeronautice şi aerocluburile sportive au fost desfiinţate.
În 20 octombrie 1947 patrimoniul aviaţiei sportive este preluat de Organizatia Sportului Popular (OSP) iar activitatea sportivă este subordonatã Aviaţiei Civile. În anul 1950 activitatea este coordonată de Comisia Centrală a Aviatiei Sportive (CCAS), iar în 1953 de Asociaţia Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Ţării, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Aceasta devine în 1954 Asociaţia Voluntară pentru Sprijinirea Apărării Patriei (AVSAP) în cadrul căreia în anul 1954 se constituie Aeroclubul Central. În anul 1960 AVSAP se desfiinţează, aviaţia sportivă trecând în subordinea Uniuneii pentru Cultură Fizica şi Sport (UCFS), transformată în Consiliul Naţional pentru Cultură Fizică şi Sport (CNFS). Aeroclubul Central al R.P.R. devine Federaţia Română de Aviaţie, iar şcolile de pilotaj devin aerocluburi. La 1 noiembrie 1972 Aeroclubul Central devine Aeroclubul Central Român, subordonat Departamentului Aviaţiei Civile.
După 1990
În anul 1991 Aeroclubul Central Român, din subordinea Ministerului Transporturilor se reorganizează sub denumirea Aeroclubul României şi este organizat pe filiale teritoriale.
Aerocluburile teritoriale
|
Denumirea
|
Sediul
|
Aerodromul
|
|
Aeroclubul „Traian Vuia” Arad
|
Arad
|
Arad
|
|
Aeroclubul „Crişana” Oradea
|
Oradea
|
Oradea
|
|
Aeroclubul „Aurel Vlaicu” Bucureşti
|
Bucureşti
|
Clinceni
|
|
Aeroclubul „Moldova” Iaşi
|
Iaşi
|
Iaşi-Sud
|
|
Aeroclubul „Mircea Zorileanu” Sânpetru - Braşov
|
Braşov
|
Sânpetru
|
|
Aeroclubul „Mircea Zorileanu” Ghimbav - Braşov
|
Braşov
|
Ghimbav
|
|
Aeroclubul „Traian Dârjan” Cluj-Napoca
|
Cluj-Napoca
|
Dezmir
|
|
Aeroclubul „Samus” Satu Mare
|
Satu Mare
|
Satu Mare
|
|
Aeroclubul „Gheorghe Bănciulescu” Ploieşti
|
Ploieşti
|
Strejnic
|
|
Aeroclubul „Grigore Baştan” Suceava
|
Suceava
|
Salcea
|
|
Aeroclubul „Mureş” Târgu Mureş
|
Târgu Mureş
|
Mureşeni
|
|
Aeroclubul „Oltenia” Craiova
|
Craiova
|
Balta Verde
|
|
Aeroclubul „Maramureş” Baia Mare
|
Baia Mare
|
Tăuţii-Măgherăuş
|
|
Aeroclubul „Dacia” Deva
|
Deva
|
Săuleşti
|
|
Aeroclubul „Transilvania” Sibiu
|
Sibiu
|
Turnişor
|
|
Aeroclubul „Henri Coandă” Piteşti
|
Piteşti
|
Piteşti
|
Cursuri gratuite
Aeroclubul României oferă cursuri de zbor cu motor, planorism sau paraşutism. Pentru tinerii cu vârste între 16 şi 23 de ani sunt oferite cursuri gratuite, care în anul 2009 au început la 1 februarie.
Pentru cei care depăşesc această vârstă cursurile sunt oferite contra cost. La înscriere este nevoie de trecerea unei probe de aptitudini fizice. Cursurile teoretice durează două luni şi jumătate, după care se susţine un examen teoretic.
Cei mai buni, în limita locurilor alocate de la buget, sunt admişi la să zboare gratuit timp de şase luni. Cei care în toamnă vor trece examenul pentru obţinerea brevetului de pilot vor putea zbura gratuit şi în continuare.
Pentru cursuri, aerocluburile teritoriale dispun de avioane ultrauşoare Festival, planoare IS-28B2, paraşute Parafoil, avioane Zlin 142 şi Zlin 726. Aeroclubul României mai are şi secţii de aeromodelism la aerocluburile Deva şi Iaşi.
|