• De Demo Aeroclub
  • In Competitii si demonstratii
  • Postat la 29 Octombrie 2024

Cantonament de acrobație cu avionul clasa SPORTSMAN - Aeroclubul București

Cantonamentul de acrobație aeriană, clasa Sportsman, desfășurat între 23 și 27 octombrie 2024 la Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” București, a reunit piloți talentați din București, Ploiești și Brașov, toți membri ai loturilor județene de zbor cu motor. Scopul acestui cantonament a constat în dezvoltarea abilităților necesare pentru executarea manevrelor acrobatice la un nivel competitiv, conform standardelor specifice clasei Sportsman, în vederea participării la campionate de profil.
În cadrul acestui cantonament, piloții au efectuat pregătirea la sol și în zbor sub atenta coordonare a piloților instructori, membrii ai lotului național de acrobație cu avionul. 
Încă de la început, pregătirea a fost reprezentată nu numai de analizarea temeinică a figurilor de acrobație, dar și de dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și gestionarea activității de zbor acrobatic.
În primele zile s-au efectuat zboruri în dublă comandă, în care au fost exersate figurile acrobatice elementare și legarea acestora în programe. Finalul fiecărei zile a fost despre analiza zborurilor, evidențierea greșelilor și modul prin care acestea pot fi corectate.
Progresul s-a putut observa de la o zi la alta, astfel zborurile au început să fie efectuate în simplă comandă, sub supravegherea instructorilor de la sol. Emoțiile au fost prezente într-un mod constructiv, piloții evoluând semnificativ.
Pe parcusul celor 5 zile de cantonament, piloții au realizat un număr impresionant de zboruri pe veteranele Zlin 526 și noile aeronave de tip Zlin 242L, totalizând un număr de 56 de ore de zbor, cu peste 100 de starturi. Aceste statistici reflectă intensitatea cu care piloții și-au perfecționat tehnica de pilotaj pentru competițiile viitoare, dar și dedicarea instructorilor pentru formarea unei noi generații de piloți acrobați.

 

 

 


WhatsApp Image 2022-11-16 at 10.33.21.jpeg

16 Noiembrie 2022

Rezultate istorice la acrobație cu avionul

De Demo Aeroclub | In Competitii si demonstratii

În perioada 11.11.2022 – 13.11.2022 Aeroclubul României a participat la ședința anuală a Comisiei Internaționale de Acrobație a FAI – Federația Aer...

WhatsApp Image 2024-04-17 at 19.43.45.jpeg

22 Aprilie 2024

Ziua Porților Deschise - Aeroportul Internațional "Delta Dunării" Tulcea

De Demo Aeroclub | In Competitii si demonstratii

Vineri, 26 aprilie, dăm startul demonstrațiilor aeriene din acest sezon! Pasionații de aviație mici și mari se vor bucura de prezența echipei de...


Ultimele Articole

Toate Articolele

Linkuri Rapide

Categorii

Photostream

Newsletter

Inscrieti-va in newsletter pentru a primi constant ultimele noutati.