Campionatul Mondial de Acrobație cu Avionul, clasele Advanced și Intermediate, s-a desfășurat în perioada 12–20 septembrie 2025 pe aerodromul Sármellék din Ungaria, reunind cei mai buni piloți acrobați din întreaga lume.
România a fost prezentă cu o echipă puternică, care a confirmat prin rezultate de excepție valoarea și tradiția acrobației aeriene românești.
La clasa Advanced, pilotul Valentin Caval a reușit o performanță deosebită, clasându-se pe locul 3 mondial. Cu un total de 8438,96 puncte și un procent general de 78,275%, Valentin Caval a urcat pe podium alături de piloții francezi Maxime Orth (locul 1) și Paul Chesneau (locul 2), aducând României o clasare istorică într-una dintre cele mai mari competiții internaționale de acrobație aeriană. Performanța sa a fost susținută de evoluțiile coechipierilor, care au reușit să se plaseze în prima parte a clasamentului mondial:
• Locul 9 – Petre Glonțaru
• Locul 10 – George Rotaru
• Locul 19 – Lucian Pîntea
• Locul 22 – Ioan Ursu
La clasa Intermediate, sportivii români au dominat competiția, ocupând întreg podiumul mondial:
• Locul 1 - Sebastian Dan
• Locul 2 - Andreea Bănesaru
• Locul 3 - Lucian Drăguş
• Locul 4 - Eduard Despescu
• Locul 5 - Octavian Stăvilă
• Locul 6 - Mircea Olteanu
• Locul 7 - Mădălin Gîrbea
• Locul 11 - Mihnea Istrate
Aceste rezultate reprezintă o mare reușită pentru Aeroclubul României și pentru aviația sportivă națională, confirmând profesionalismul piloților noștri și calitatea pregătirii oferite de instructorii din cadrul instituției.
Felicităm întreaga echipă pentru performanțele extraordinare și pentru modul exemplar în care au reprezentat România la cel mai înalt nivel competițional!
În perioada 11.11.2022 – 13.11.2022 Aeroclubul României a participat la ședința anuală a Comisiei Internaționale de Acrobație a FAI – Federația Aer...
Vineri, 26 aprilie, dăm startul demonstrațiilor aeriene din acest sezon! Pasionații de aviație mici și mari se vor bucura de prezența echipei de...
Aerodromul Deva a fost, la finalul acestui sezon de zbor, gazda celei de-a doua ediții a Cupei „Toganel Ștefan – TOGO...
În perioada 24-25 octombrie, Aeroclubul Teritorial București a găzduit ediția 2026 a Cupei „Aurel Vlaicu” – concurs d...
Campionatul Național de Acrobație cu planorul 2026 - Clasele Sportsman și Intermediate a ajuns la final! 14 pilo...
În perioada 6–11 octombrie, Aeroclubul Teritorial „Aurel Răican” Brăila-Ianca a găzduit Campionatul Național de Raliu...